Portretul hoţului corporatist

Ionuţ Moraru în articolul său din 23.09.2010 face referinţă la informaţia prezentată de Robert Melli, director al departamentului de Risk Management AAM Consulting şi menţionează trăsăturile care-l caracterizează pe infractorul de la privat:

• foarte intelligent
• munceşte excesiv
• standard ridicat de viaţă, peste nivelul câştigului
• se simte invulnerabil şi se manifestă ca atare în relaţiile cu colegii
• previne orice verificare/auditare
• rar bolnav, nu cere concediu

În plus, el lucrează în spatele uşilor închise, singur, şi adesea nu are un înlocuitor delegat pentru responsabilităţile sale. Îşi asumă o gamă largă de responsabilităţi, are mai multe telefoane şi participă la acţiuni caritabile.

Conform unui studiu realizat de KPMG Forensic:

• 85% din făptaşii descoperiţi în timpul investigaţiei erau bărbaţi
• autorul tipic al fraudelor investigate are vârsta cuprinsă între 36 şi 55 de ani
• infractorul va continua să comită acte de fraude până este prins
• 91% din făptaşii investigaţi au acţionat în mod repetat – pe o perioadă de câţiva ani

În 89% din cazuri, infractorii au săvârşit frauda împotriva propriului lor angajator. În aceste situaţii:

• făptaşii par a se fi bucurat de încrederea angajatorului şi colegilor
• mai mult de 50% dintre infractori lucrau în compania respectivă de mai mult de 6 ani
• făptaşii deţineau o poziţie care le permitea să evită controalele sau să se abată de la procedurile standard
• în 86% din cazuri autorul fraudei făcea parte din echipa de management şi în două treimi din cazuri din echipa de senior management
• majoritatea delapidatorilor în cazurile investigate lucra în departamentul financiar
• în 20% din cazuri, angajatul infractor avea un complice în exterior

Tot încrederea a jucat un rol principal şi în cazul societăţilor în care făptaşii nu făceau parte din salariaţii companiei. Cazurile reflectă că autorii fraudelor erau în principal furnizori, clienţi şi sub-contractori – partenerii de afaceri ai societăţii fraudate.

Trezeşte îngrijorare faptul, că nu a existat nicio suspiciune în mai mult de jumătate din cazuri, dar în 22% din situaţii deşi au existat suspiciuni, firmele nu au reacţionat. Această situaţie ridică numeroase întrebări. Ca de exemplu, suntem noi, ca societate, mult prea încrezători şi refractari la investigaţii înainte ca dovezile să devină copleşitoare?

Potrivit Sondajului Global privind Fraudele, realizat de Ernst & Young, în România 11% dintre respondenţi au indicat faptul că, în cadrul structurilor lor de conducere, nu există preocupări cu privire la raspunderea personală pentru acţiunile societăţii, rezultat mult mai ridicat decât rezultatul global de 4% şi de cel de 2% pentru Europa Centrală şi de Est.

De asemenea, corespunzător cu nivelul sporit de preocupare al organismelor de conducere din România, în privinţa răspunderii în caz de fraudă, doar 62% dintre organizaţiile respondente din România au efectuat o evaluare a riscului de fraudă în ultimii doi ani şi numai 29%, în ultimele 6 luni. Acest rezultat de 62% corespunde cu rezultatele obţinute în Europa Centrala şi de Est, pe parcursul a doi ani, dar se situeaza sub nivelul rezultatului global de 72%.

Este remarcabil faptul că în ultimul timp mai multe voci din societate se pronunţă pentru necesitatea consolidării culturii corporative ca metodă de prevenire a fraudelor. Astfel, pe blogul Jeopardy Emil Stoica, din cele 7  moduri de a reduce riscul de fraudă intr-o organizaţie, plasează pe primul loc cultura firmei. Aşi mai adăuga doar că formarea unei culturi cu toleranţa zero faţă de orice tip de fraudă este un proces de lungă durată şi se produce în mare parte prin perfecţionarea continuă a climatului organizaţional. Însă dacă să luăm în consideraţie că un climat organizaţional pozitiv este benefic atât pentru companie, cât şi pentru angajaţi, societate, ajungem la concluzia că efortul se merită pe deplin.